Zăpezile-s cuminţi,
le-adăposteşte toamna-n buzunare,
eu aflu că mă minţi,
surâd
şi caut prin sertare
răvaşele pe care mi le-ai scris
cândva.
Mai simt şi-acum în nări
aroma sutelor de întrebări
şi visul de gutuie
mi se suie
şui
pe gulerul cămăşii prea scrobite,
mi-e dor de tine,
mai vreau să te mai văd, iubite!
Tu însă iar la braţ cu toamna mi-ai plecat,
amantă plină de rugină,
cu chipul umed
şi brumat
priveai în urmă, spre lumină
şi nu-ndrăzneai
cuvinte să-mi dezlegi
te luase vântul;
nestrămutate legi
mi te-nrobeau în durele sintagme
de-atunci, iubite,
somnul nu mă mai adoarme.
Zăpezile-s cuminţi,
le ţine-n palme cerul,
eu ştiu că tu mă minţi
şi nu mai ard în focuri fierul,
în vremuri m-am călit,
în iarna aşteptării seculare
ce mult eu te-am iubit
şi totuşi iar mă doare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu