adapostul din sarut

Am să veghez în nopţile de iarnă lungi
să-ţi mângâi fiecare tresărire a visului
cu blândeţea ochilor mei,
să nu pătrundă în sărutul de la miezul nopţii
amarul, disperarea, renunţarea,
am să te adăpostesc în el
de lacrimi şi de suferinţă,
de urletul îndurerat al singurătăţii,
tu să dormi pe margini line de apusuri,
ascunzându-ţi frica de anotimpul monoton,
liniştită că iubirea noastră dezleagă veşnicia
sărutului fără păcat,
scânteia mea să-ti lumineze fruntea şi tăcerea
obrazului senin,
aşternut pe el să fiu acelaşi eu,
veşmânt imaculat,
doar eu
aşteptându-te să ieşi din vis
să -ncepem altul potrivit în doi;
mă-ncred în Absolut că tu eşti ecoul primăverilor toate –
cele trecute şi cele ce vor veni pe Pământ,

lumina ne va găzdui destinul
sub tălpi bătătorite de sărutul vieţii
pân’la ultim răsărit de soare .*****************stefan radu musat

ELOGIU MUZEI MELE

De -ar fi să-ţi fac altar l -aş face din inima mea
să fii din Soare şi Pământ o parte ,
din mireasma primăverii şi ruginia toamnă ,
din Eternitate
a sufletului meu angelică doamnă .


De -ar fi să-ţi fac un templu l -as face din albii trandafiri
să fii o parte din Eden ,
din rugăciunea către Tatăl Meu, din albul purităţii ,
să-mi fii imnul abisal de suflet scris într-un catren ,
tu veşnică Lumină a divinităţii .


De-ar fi să-ţi scriu Poemul l -aş scrie cu sângele de suflet
să fii nemuritoarea doamnă a spiritului meu ,
zeiţă divină ,
ţie să mă –nchin şi-apoi lui Dumnezeu
în veacuri de lumină ! …




STEFAN RADU MUSAT