adapostul din sarut

Am să veghez în nopţile de iarnă lungi
să-ţi mângâi fiecare tresărire a visului
cu blândeţea ochilor mei,
să nu pătrundă în sărutul de la miezul nopţii
amarul, disperarea, renunţarea,
am să te adăpostesc în el
de lacrimi şi de suferinţă,
de urletul îndurerat al singurătăţii,
tu să dormi pe margini line de apusuri,
ascunzându-ţi frica de anotimpul monoton,
liniştită că iubirea noastră dezleagă veşnicia
sărutului fără păcat,
scânteia mea să-ti lumineze fruntea şi tăcerea
obrazului senin,
aşternut pe el să fiu acelaşi eu,
veşmânt imaculat,
doar eu
aşteptându-te să ieşi din vis
să -ncepem altul potrivit în doi;
mă-ncred în Absolut că tu eşti ecoul primăverilor toate –
cele trecute şi cele ce vor veni pe Pământ,

lumina ne va găzdui destinul
sub tălpi bătătorite de sărutul vieţii
pân’la ultim răsărit de soare .*****************stefan radu musat