MIE...

mi-am rezemat gandul de o asteptare a serii si te privesc cum te transformi in floare alba de salcam ca eu , eu cel pitit in umbra unei glicine sa te respir suav , adanc , frenetic in gandul ca esti tu , doar tu imi intind degetele tremurande peste lacul verii si te ating... ating visul desenat pe chip de sanziana cu peneluri de argint , inmuiate in cupe largi , de ambrozie , sorbind usor din nelinistea ta transformata intr-o liniste de mai cu roua invadand florile in parfumul lor fecund. buzele-mi descriu conturul unor silabe care se amesteca cu tine tu insa-si esti silaba desprinsa din adanc si te rostesc , te cant , te sorb in versul din vis ca un poet celebru fluturii albi de sub un balcon pupuriu desenand. vino sa invatam , sa te invat cum se scriu cuvintele pe o bolta cu sori... cum se soptesc povestile in crupa unui cal alb , cum s-au inventat toate cele o mie de povesti si cand pe toate le vei sti iti voi spune din nou , incet , soptit , rasturnati pe pledul cu maci fierbinti , ca esti tu tu... tu cea mai frumoasa dintre flori ! (Adrian Popescu_Craiova -24 octombrie 2011)